”Desigur, adevărata rugăciune nu vine dintr-odată. Nu e lucru simplu să menținem inspirația fiind înconjurați de apele îngețate ale lumii care nu se roagă. Hristos aruncă Focul Dumnezeiesc pe pământ, și noi ne rugăm Lui ca El să aprindă inimile noastre astfel ca să nu fim biruiți de frigul cosmic, ca nici un nor negru să nu stingă flacăra strălucitoare.
Dintre toate apropierile de Dumnezeu, rugăciunea este cea mai bună și nu în ultimă instanță este singurul mijloc autentic în acest scop. În actul rugăciunii mintea omenească își găsește expresia ei cea mai nobilă. Starea mentală a unui om de știință angajat în cercetare, a artistului ce creează opere de artă, a gânditorului cufundat în filosofie - chiar și a teologilor de profesie ce-și propun învățăturile lor - nu poate fi comparată cu cea a omului de rugăciune ajuns față în Față cu Dumnezeul Cel Viu. Oricare gen de activitate mentală cere mult mai puțină încordare decât rugăciunea. Putem fi în stare să lucrăm zece sau douăsprezece ore, dar sunt suficiente numai câteva clipe de rugăciune și, iată, suntem deja epuizați.” (Arhim. Sofronie Saharov, Rugăciunea – experiența Vieții Veșnice, Editura Deisis, p. 73-74)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu