Alcătuiesc acest blog din dorința de a veni în ajutorul celor care doresc să se elibereze de o povară ce le apasă viața și le întunecă ori împiedică bucuria. Este o culegere de materiale pe care le-am întâlnit și folosit în viața mea și pot da mărturie de utilitatea lor. Voi începe cu Seminarul Iertării, alcătuit și aplicat de maica Siluana Vlad și maicile de la Centrul ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, cel cu care am început eu însămi această lucrare și prin care Domnul m-a călăuzit inițial. Acesta a fost un punct esențial pe o cale minunată, care se desfășoară prin Harul lui Dumnezeu spre slava Lui și spre împlinirea faptelor mai înainte zidite de Domnul ca să umblu întru ele (Efeseni 2,10)

Sesiunea 4

Sesiunea 4

LOGICA VIOLENŢEI UCIGAŞE

Lumea aceasta se întemeiază pe violenţă ucigaşă

  1. De la Cain, omul căzut a zidit cetăţi şi a ridicat civilizaţii numai pe violenţă. 
  2. Lumea aceasta e guvernată de o logică ucigaşă, e fascinată de rău şi se lasă antrenată într-o repetare fără de sfârşit a unui trecut „întemeietor” datorită unor mecanisme inconştiente, colective şi individuale, puse în lucrare de fiecare nouă generaţie rănită de vechea generaţie. 
  3. Când un copil vine pe lume, depinde cu totul de părinţii săi, de iubirea şi atenţia lor. Dacă nu primeşte iubirea şi atenţia pe care le aşteaptă, se va simţi rănit şi va reacţiona în consecinţă, declanşând mecanisme de apărare şi învăţând să rănească la rândul său. 
  4. De cele mai multe ori aceste mecanisme funcţionează inconştient și duc la comportamente repetitive legate de rănile suferite în viața intrauterină și în anii copilăriei timpurii. Multe astfel de comportamente repetitive pot fi induse de traumele îndurate de părinți, bunici sau chiar și strămoși. Trupul nostru e ca o „partitură” vie a unor multiple moșteniri. 
  5. Agresivitatea devine o armă de apărare. Cu cât cineva e mai rănit şi rana este mai profundă, cu atât se va simţi mai vulnerabil, mai ameninţat şi va fi mai agresiv şi mai violent. 
  6. În plus, fiinţa rănită va căuta şi-şi va oferi compensaţii în a avea şi a dori obiecte care oferă o plăcere imediată, ca o „justificare” pentru lipsa fundamentală de iubire. Şi cu cât va căuta să-şi compenseze lipsa de iubire prin sisteme compensatorii, cu atât va fi mai robit de obiectele pe care le pofteşte şi cu atât va resimţi o insatisfacţie cronică şi se va agrava spirala suferinţei, a angoasei, a anxietăţii şi vinovăţiei. 
  7. Agresivitatea mereu mai mare se va îndrepta
  • Fie spre aproapele, considerat vinovat şi răspunzător de această înlănţuire,
  • Fie către sine însuşi, în deznădejde, depresie și autosabotare.
Nesimţindu-se iubit, cel rănit va căuta să atragă atenţia celorlalţi pentru a simţi că există în ochii lor: fie prin provocări şi agresivitate, fie încercând să le facă pe plac negându-și propriile nevoi.

Dorul omului de a ieși din robia violenței ucigașe

  1. Nici un om nu este fericit trăind după legile acestei logici pentru că este o fiinţă însetată, flămândă, plină de dorinţa de pace, de bucurie, de fericire. 
  2. Omul nu doreşte decât să iubească şi să fie iubit, să trăiască fericirea iubirii împărtăşite. 
  3. Dorinţa aceasta face din om un pelerin ce nu se poate opri până nu-şi potoleşte setea de iubire. 
  4. Această sete, fiind infinită, nu poate fi potolită de nimic finit ceea ce face ca orice căutare a iubirii în afara lui Dumnezeu să eșueze în mod tragic. 
  5. Dorinţa omului este de a deveni ca Dumnezeu, cu Dumnezeu. Nimic altceva n-o poate satisface, spune Sfântul Grigorie de Nyssa. 
  6. Această aspiraţie infinită a omului se loveşte atât de limitele condiției umane căzute, cum am văzut, cât și de existența răului în lume. 

Ce este răul?

  1. Răul este o energie creată, este lucrarea făpturilor căzute: îngeri și oameni. 
  2. Orice energie creată, ruptă de Dumnezeu, se strică, devine „rea” cu voia liberă a celui ce o lucrează. 
  3. Cineva este rău pentru că face ceva rău. Și face ceva rău pentru că face fără Dumnezeu, „Singurul Bun”, cum ne descoperă Domnul. 
  4. Originea răului este în voia liberă a făpturilor raționale dăruite de Creator cu libertate și autonomie personală și esența ei este lucrarea acestora. De aceea spun Părinții că răul nu există. Adică nu e o realitate creată de Dumnezeu. 
  5. Acceptarea acestei înțelegeri a răului ne scapă de dorința irațională de a ne elibera prin stârpirea răului din lume. Cine cade în plasa acestei dorințe devine ucigaș. 


1
Ieșirea omului din logica violenței ucigașe
  1. Ieşirea omului din robia legilor violenței ucigașe este posibilă numai prin întoarcerea la Dumnezeu, la Iubire.
  2. Singura cale este unirea liberă și ontologică a omului cu Binele, cu Dumnezeu în Fiul. De aceea Se numește Domnul pe Sine „Calea”! 
  3. Dumnezeu S-a făcut Om ca să ne unească iarăși cu Sine dăruindu-ne energia Sa necreată și pe Sine Însuși ca Viață. Nu există altă Cale pentru om! 
  4. Primul pas pe Calea biruinței este unirea ontologică a omului cu Dumnezeu prin Sfintele Taine. 
  5. Următorii pași depind de înțelegerea binelui uman ca lucrare a sa conform voii lui Dumnezeu făcută cunoscută și accesibilă prin Poruncile iubirii. 
  6. Această înțelegere va aduce după sine puterea de a accepta adevărul că lupta dintre bine și rău se dă în inima fiecăruia dintre noi. 
  7. Înțelepciunea înaintării pe Cale constă în lucrarea ascetică a cunoașterii de sine, a conștientizării neputinței și limitelor personale și transformarea acestora în loc de primire a Darului lui Dumnezeu. 
  8. Experiența neputinței în Hristos este simultană cu venirea și lucrarea harului care face ca însăși limita asumată să devină har. („Când sunt slab atunci sunt tare”). 
  9. „Cunoscută și acceptată, slăbiciunea omului devine mărturie a milei lui Dumnezeu” (Sfântul Isaac Sirul).



Temă pentru acasă

  1. Continuaţi să faceţi rugăciuni către Duhul Sfânt.
  1. Desenaţi, descrieți, inima copilului care aţi fost şi strategiile folosite pentru împlinirea nevoii de a fi recunoscut, acceptat şi preţuit de cei din jur. În ce măsură mai folosiți aceste strategii și care sunt pagubele provocate de ele?
  1. Faceţi o listă cu dorinţele cele mai fierbinţi pe care le-aţi avut de-a lungul vieţii şi vi s-au împlinit. Compuneți o rugăciune în care să mulțumiți lui Dumnezeu pentru asta.
  1. Faceţi o listă cu dorinţele cele mai fierbinţi care nu vi s-au împlinit. Mulțumiți lui Dumnezeu pentru asta renunțând la resentimente. Nu știți ce ar fi însemnat împlinirea lor.
  1. Faceți legătura dintre toate dorințele pe care le-ați conștientizat și strategiile folosite de copilului care ați fost pentru împlinirea nevoii de a fi recunoscut, acceptat şi preţuit
  1. Studiaţi lista schemelor de inadaptare pentru a vedea în ce măsură vă „recunoaşteţi” în una sau mai multe dintre ele.
  1. Cercetați cât mai multe pagube pe care le-ați îndurat datorită acestor scheme și rugați-pentru vindecare.
  1. Învățați să fiți atenți la „ofertele” de confort sau slavă pe care vi le face fiecare schemă folosită și spuneți NU când sunteți conștienți de atac cerând ajutor cu rugăciunea.

Anexă

 LISTA SCHEMELOR DE INADAPTARE


MODELUL COGNITIV al lui Jean Cottraux

Cf. Terapiile cognitive, Polirom 2003


Fiecare va reacţiona în faţa unui eveniment prin emoţii care vor activa scheme.

Schemele
  • Sunt structuri organizate care conţin cunoştinţele despre, şi aşteptările individului de la, lumea exterioară.
Credinţele
  • Sunt un ansamblu de viziuni personale despre sine, despre ceilalţi şi despre lume care constituie un sistem de interpretare, sau propria filozofie despre viaţă.
  • Pot forma sisteme de credinţe raţionale – adaptate la cultura personală a subiectului şi
  • sisteme de credinţe iraţionale
Nivelurile cogniţiei
  1. Nivelul inconştient: schemele

  • O structură organizată care conţine cunoştinţele despre şi aşteptările individului de la lumea exterioară
  • Schemele funcţionează în mod automat
  • Se află în memoria semantică şi corespund, se pare, cu două reţele stabilizate de neuroni
  • Fac parte din cotidian şi se activează o dată cu întâmplările din viaţa de zi cu zi.
  1. Nivelul preconştient: evenimente cognitive

  • Cuprinde gânduri automate, monologuri interioare şi imagini mentale involuntare preconştiente, care fac posibil accesul la schemele inconştiente.
  • Corespunde activării schemelor prin situaţii inductoare de emoţii.
  1. Nivelul conştient: atenţia focalizată

  • Atenţia noastră se focalizează pe un anumit număr de elemente ale realităţii.
  • Ea rezultă din schemele care polarizează percepţia în funcţie de conţinutul lor.
  1. Nivelul metacognitiv: gândirea de gradul al doilea

  • Cogniţii despre cogniţii, interpretări ale monologurilor interioare.
  • Pot fi pozitive sau negative
Relaţiile dintre conştient şi inconştient se realizează prin:
  1. Procese cognitive automate:
  • Inconştiente, rapide, se desfăşoară fără efort, necesită puţină sau nici o atenţie, sunt greu de modificat.
  • Corespund schemelor.
  • Conduc la gânduri automate ce apar la un nivel apropiat conştientului.
  1. Procese cognitive controlate:
  • Conştiente, lente, presupun efort şi atenţie şi sunt uşor de modificat.
  • Corespund gândirii logice.
  • Au ca rezultat o descentrare în raport cu sine.
Procesul de asimilare:
  • Schema va încerca să interpreteze evenimentul căutând să-l facă comparabil cu postulatele şi credinţele prealabile
Procesul de acomodare:
  • Schemele se modifică dacă evenimentul nu este compatibil cu ele.
Informaţia poate fi tratată în două feluri:
  1. de jos în sus:
  • porneşte de la stimulii din mediul înconjurător pentru a se îndrepta spre procesele cognitive superioare;
  • se află sub controlul datelor care provin din lumea exterioară.
  1. de sus în jos:
  • se află sub influenţa conceptelor sau a teoriei;
  • predomină învăţarea, amintirea situaţiilor asemănătoare şi schemele prestabilite de gândire în defavoarea informaţiilor venite din exterior;
  • lipsa de supleţe şi de permeabilitate a schemei este responsabilă de neajunsurile psihologice şi de repetarea comportamentelor nedorite la o persoană.

SCHEMELE DE INADAPTARE

După: Tara Bennett-Goleman,
Alchimia emoţională. Cum poate mintea să vindece inima
Curtea Veche, Bucureşti, 2002
Schema poate fi de adaptare, sau de inadaptare.
Schema de inadaptare este un obicei mintal, este o combinaţie puternică de idei şi sentimente negative. Încearcă să evite stările mentale conflictuale.
Schemele de inadaptare au reprezentat la un moment dat o soluţie cel puţin parţială pentru o problemă cu care ne-am confruntat în copilărie. Este o încercare deraiată de a satisface una din necesităţile vitale: siguranţa, relaţia cu ceilalţi, autonomia, competenţa. Când aceste nevoi rămân nesatisfăcute se formează scheme.
Fiecare schemă are propria sa amprentă emoţională reproducând sentimentele trăite în timpul evenimentelor traumatizante iniţiale.
Strategiile unei scheme sunt soluţii incomplete la problemele inerente vieţii. Ele îmblânzesc puţin suferinţa din momentele critice, dar nu rezolvă problema cu adevărat.
Schemele se preocupă de nevoile stringente, dar ne împing să acţionăm şi să gândim în feluri care ne împiedică de fapt să ne satisfacem aceste nevoi.
Răspunsurile de tip schemă sunt reacţii exagerate în situaţii dificile.
Schemele sunt sisteme de înmagazinare care conservă elementele emoţionale specifice învăţate. Acestea continuă să asimileze ceea ce experimentăm în viaţă după acest tipar.
Unele scheme reprezintă modul în care ne-am sacrificat propriul potenţial pentru a menţine legăturile cu ceilalţi.
Schemele funcţionează ca nişte lentile mentale care ne prezintă lumea înconjurătoare foarte diferită de felul în care este de fapt prin deturnarea atenţiei, memoriei şi percepţiei.
Schemele de inadaptare sunt tipare de viaţă formate datorită opiniilor greşite pe care oamenii le au despre sine şi despre cei din jurul lor.
Unele scheme funcţionează ca nişte scenarii care par destinate a se repeta în viaţa cuiva.

Cum poate fi recunoscută o schemă

Fiecare schemă are o „semnătura” directă, un tipar de stimuli şi de reacţii tipice şi, ca urmare, poate fi recunoscută după:
  1. situaţiile care o declanşează,
  2. sentimentele şi gândurile care apar în mod automat şi după
  3. reacţiile obişnuite care însoţesc aceste stări (care sunt contraproductive).

Cum ne eliberam de sub tirania schemelor

Începem să ne vindecăm atunci când suntem dispuşi să retrăim sentimentele care ţin fixate aceste tipare. E nevoie de curaj pentru a înfrunta sentimentele mascate de aceste tipare afective.
Ce putem face?
  1. Să conştientizăm ceea ce se întâmplă privindu-ne pe noi înşine cu sinceritate, oricât de greu ne-ar fi.
  2. Să trăim durerea sau groaza care se ascund în spatele acestor scheme, măcar pentru a ne da seama că vom supravieţui acestui demers. Să cercetăm şi să înfruntăm aceste sentimente.
  3. Să ne observăm gândurile care însoţesc aceste sentimente şi să vedem în ce măsura ne justifică ceea ce facem. Gândurile alimentează reacţia afectivă. Reacţiile extrem de puternice sunt indiciul că ceea ce s-a întâmplat are înţelesuri simbolice pentru noi şi acelea ne declanşează reacţia. Amintindu-ne de situaţii similare din trecut, din copilărie, mai ales, identificăm tiparul schemei care ne chinuie.
  4. Să fim atenţi la impulsurile şi acţiunile noastre pe toate nivelurile lor de manifestare: ce spunem (tare sau în gând, verbal sau nonverbal), cum spunem, ce facem, ce ne-a venit să facem şi ne-am abţinut… Să nu suprimăm emoţiile, dar nici să nu reacţionăm sub impulsul lor. Le putem trai fără să facem ce ne pretind ele.
  5. Să nu ne lăsăm dominaţi de reacţiile emoţionale şi să observăm felul în care se modifică prin conştientizare, prin optarea pentru reacţii mai adecvate situaţiei prezente.
Instrumentele conştientizării sunt atenţia şi acceptarea.
Atenţia (sau contemplaţia) trebuie exersată permanent, pentru a deveni un instrument util în situaţiile de criză. Ea constă în a observa pur şi simplu sentimentul fără a ne lăsa acaparaţi de el, fără a ne identifica complet cu el şi cu gândurile care îl însoţesc în mod automat.
Ne concentrăm pe procesul conştientizării, nu pe conţinutul lui.
Conştientizarea nu este reprimare, ci presupune experimentarea sentimentului şi observarea gândurilor, senzaţiilor şi impulsurilor pe care le avem.
Ca urmare, reacţiile vor fi specifice, nu tipice.

Principalele scheme de inadaptare descrise de specialişti sunt:

1.ABANDONUL

  • are la bază teama permanentă că oamenii ne vor lăsa singuri;
  • poate avea rădăcina într-o experienţă reală din copilărie;
  • emoţiile tipice acestei scheme sunt: tristeţea profundă, sentiment de izolare, teamă şi panică de a rămâne singuri;
  • se manifestă prin agăţarea de persoanele din jur care poate să meargă până la un ataşament anxios.
  • Comportamentul tipic:
    • verificarea stabilităţii relaţiei prin întrebări repetate;
    • îngrijorare exagerată la fiecare tensiune din cadrul relaţiei;
    • acceptarea unor relaţii nocive şi a compromisurilor din teama de a nu rămâne singuri;
    • părăsirea relaţiei înaintea celuilalt din teama de a nu fi părăsit;
    • sensibilitate extremă la orice semn de îndepărtare a celor din jur;
    • gelozie permanentă şi iraţională;
    • anxietate când persoana de care e ataşat e plecată pentru orice motiv;
  • Pentru demascarea schemei este necesară:
  • analiza gândurilor care alimentează teama de abandon;
  • conştientizarea şi contemplarea sentimentelor declanşate de un abandon;
  • înfruntarea fricii de abandon;
  • punerea la încercare a resurselor interne pentru a trăi în singurătate;
  • alegerea unui partener stabil de viaţă.

2.PRIVAŢIUNEA

  • presupune convingerea intimă că nevoile personale nu vor putea fi satisfăcute;
  • apare în copilărie datorită privaţiunilor de hrană, căldură sau afecţiune sau datorită absenţei unei îndrumări adecvate;
  • la vârsta adultă schema îi face pe oameni să fie hipersensibili la orice semn că nu ar fi băgaţi în seamă sau că nu sunt ajutaţi, în special în relaţiile cele mai apropiate;
  • sentimentele profunde trezite sunt: tristeţea şi deznădejdea unei persoane care nu va fi niciodată înţeleasă sau luată în seamă, furia, însingurarea, teama că nu ni se vor împlini dorinţele dacă vor fi mărturisite.
  • Comportamentul specific celor afectaţi de această schemă poată să presupună:
  • amabilitate extremă cu cei din jur, necomunicarea propriilor nevoi şi pretenţia de a le fi ghicite de cei din jur;
  • uneori persoanele afectate formulează pretenţii neîncetate despre cum ar trebui oamenii să-i înţeleagă şi să-i ajute.
  • Strategiile schemei:
    • grija exagerată pentru nevoile celorlalţi, învinovăţirea de sine privind preocuparea de nevoile celorlalţi pentru a obţine atenţia de care au nevoie, mască permanentă de bună dispoziţie şi afişarea unui exces de energie, îşi aleg de obicei profesii în munca socială, asistenţă medicală şi psihoterapie, depunând eforturi până la epuizare;
    • strategie de evitare, protejarea prin menţinerea unei distanţe în relaţii, ascunderea adevăratelor sentimente şi nevoi.
  • Pentru demascarea schemei şi renunţare la ea este necesară:
    • conştientizarea tendinţei de a deforma atitudinea celorlalţi faţă de noi,
    • exprimarea nevoilor şi dorinţelor proprii în mod clar şi adecvat,
    • evitarea relaţiilor cu persoanele indiferente şi agresive,
    • asumarea suferinţelor din copilărie care au generat schema, jelirea şi depăşirea lor.

3.SUBJUGAREA

    • cei care şi-au însuşit acest tipar renunţă uşor la propriile dorinţe şi nevoi, deci au învăţat să fie neputincioşi şi neajutoraţi pe lângă cei care conduc;
    • îşi are originea în copilăria cu părinţi autoritari care şi-au impus voia prin violenţă, ameninţări, dezaprobare;
  • Sentimentele:
    • furie,
    • resentiment,
    • mânie.
  • Comportamentul:
    • preocuparea expresă pentru a-l mulţumi pe celălalt,
    • supunerea cerinţelor partenerului dominant,
    • renunţarea grabnică la orice dorinţă personală sau răzvrătirea însoţită de reacţii violente la cea mai mică tentativă de dominare sau autoritate,
    • incapacitatea de a impune limite aşteptărilor celorlalţi de la ei muncind mult pentru ceilalţi şi chiar în locul lor,
    • nu-şi exprimă niciodată resentimentele, dar se răzbună indirect pe oameni amânând, întârziind, nerespectând termenele limită;
  • Strategiile:
    • strategia evitării;
    • revolta;
    • refuzul ataşamentului, evitarea situaţiilor care ar putea să-l prindă în capcană ca să-l domine;
    • supunerea se ajunge până la necunoaşterea propriilor preferinţe, opinii şi chiar a propriei identităţi;
    • se menţin secrete preferinţele şi dorinţele personale de dragul relaţiei.
  • Soluţii:
    • conştientizarea schemei,
    • depistarea reacţiilor automate a furiei şi a gândurilor declanşate de teama de a nu fi dominat,
    • exprimarea propriilor dorinţe şi nevoi.

4.NEÎNCREDEREA

  • se caracterizează printr-o exagerată suspiciune, printr-o convingere intimă că nu poţi avea încredere în oameni;
  • are la origine un abuz afectiv, fizic sau sexual în copilărie.
  • Sentimentele de bază:
  • furia,
  • teama,
  • ruşinea.
  • Comportamente posibile:
  • vigilenţă exagerată în relaţii,
  • închiderea şi rezerva faţă de ceilalţi,
  • uneori există tendinţa de a lega relaţii cu parteneri care se poartă foarte urât astfel încât „profeţiile” schemei se adeveresc;
  • idealizarea iniţială a cuiva ca apoi să fie identificată o aparentă trădare pentru ruperea relaţiei;
  • este posibilă refacerea situaţiei originare din copilărie prin intrarea în relaţie cu persoane abuzive;
  • fosta victimă poate deveni agresor făcând ca abuzul să se perpetueze;
  • evitarea prieteniilor strânse datorită convingerii că oamenii au motive ascunse pentru a se împrieteni;
  • Soluţii:
  • consultarea unui consilier specializat în abuzuri;
  • exprimarea sentimentelor puternice din evenimentul traumatizant: furie, sentimentul de a fi trădat, ruşine, frică,
  • conştientizarea tendinţei de a fi suspicios şi renunţarea la gândurile auto-distructive şi contracararea ei;
  • respingerea hotărâtă a oricărei forme de abuz într-o relaţie;
  • rezistenţa atracţiei faţă de partenerii abuzivi.

5.IMPOSIBILITATEA DE FI IUBIT

  • se caracterizează prin presupunerea automată că nu suntem demni de iubire, că nu avem destule calităţi, că dacă cineva ne-ar cunoaşte cu adevărat şi-ar da seama câte lipsuri avem şi nu ne-ar mai iubi;
  • originea schemei se află în mesajele transmise de părinţii excesivi de critici care îşi insultă şi îşi umilesc copiii.
  • Sentimentele schemei sunt:
  • ruşine,
  • umilinţă,
  • vulnerabilitate,
  • nelinişte.
  • Comportamente posibile:
  • blazarea, capitularea, acceptarea unei imagini de sine conform căreia nu este suficient de bun, posibilitatea de a se privi cu acelaşi dispreţ cu care îi priveau părinţii, sunt greu de cunoscut, se ascund, nu îşi dezvăluie gândurile şi sentimentele;
  • sau, opusul: bravada, aroganţa, afişarea unui comportament de încrezător în sine.
  • Înlăturarea schemei presupune:
    • depistarea şi conştientizarea indiciilor schemei;
    • înlăturarea gândurilor obsedante privind greşelile personale;
    • renunţarea la îndoielile cu privire la propria persoană;
    • recunoaşterea realistă a calităţilor personale;
    • înţelegerea reacţiilor emoţionale şi învăţarea încrederii în cei care ne iubesc aşa cum suntem.

6.EXCLUDEREA

    • este convingerea intimă că „nu facem parte din…”, că nu suntem acceptaţi de o comunitate de unde tendinţa de neimplicare;
    • schema operează ca o profeţie care se împlineşte singură: frica de a nu fi acceptat produce un comportament nepotrivit şi duce la neacceptare.
  • Sentimente:
  • anxietate,
  • tristeţe profundă,
  • însingurare.
  • Comportamente posibile:
  • retragerea, tendinţa de a evita grupurile, însingurarea;
  • sporirea eforturilor de integrare printr-o atenţie excesivă şi însuşirea perfectă a calităţilor necesare celor din grup;
  • comportament noncomformist: afişarea exagerată a rolului de proscris făcând din acesta un titlu de glorie;
  • Contracararea schemei:
  • conştientizarea şi contemplarea gândurilor care însoţesc sentimentul de excludere;
  • învăţarea stăpânirii neliniştii şi relaxării emoţionale într-un grup;
  • însuşirea abilităţilor de comunicare.

7.VULNERABILITATEA

    • constă în teama exagerată că urmează să se petreacă ceva catastrofal;
    • temerile obişnuite scapă de sub control, un motiv minor de îngrijorare poate deveni un dezastru imaginar de proporţii;
    • rădăcina vulnerabilităţii se află fie în comportamentul unui părinte pe care îl imităm, fie pentru că am trăit în copilărie situaţii primejdioase;
  • Sentimentele:
  • îngrijorare,
  • anxietate,
  • teamă exagerată,
  • panică.
  • Comportamente posibile:
  • cumpătarea excesivă;
  • evitarea excesivă a riscurilor;
  • fobiile;
  • pregătirea cu meticulozitate pentru a fi în siguranţă;
  • analize medicale;
  • elaborarea de ritualuri de verificare care calmează temerile;
  • dar şi optarea pentru activităţi riscante provocându-şi soarta cu scopul de a-şi demonstra că temele nu sunt justificate;
  • Căi de vindecare:
  • conştientizarea faptului că temerile sunt doar nişte gânduri care nu reprezintă realitatea;
  • înlocuirea gândurilor distructive cu unele realiste;
  • exprimarea sentimentelor.

8.EŞECUL

    • constă în convingerea că în ciuda tuturor eforturilor şi realizărilor nu eşti decât un ratat şi nu poţi reuşi nimic;
    • se formează pe temeiul realizărilor şi al carierei.
  • Sentimentele:
  • neîncredere în sine,
  • tristeţe anxioasă,
  • frica de eşec.
  • Comportamente posibile:
  • exces de eforturi pentru reuşită în ciuda permanentei frici de eşec. De aici fenomenul „impostorului” în care persoana care s-a descurcat foarte bine simte în adâncul inimii că a comis o fraudă şi trăieşte terorizată de gândul că într-o zi va fi dată de gol;
  • comportament care provoacă eşecul;
  • frica de eşec împiedică însuşirea unor noi cunoştinţe, provoacă amânări nejustificate şi acestea aduc eşecul.
  • Căi de vindecare:
  • conştientizarea manevrelor interne de descurajare;
  • evaluarea corectă a talentelor şi abilităţilor reale;
  • evaluarea corectă a realizărilor.

9.PERFECŢIONISMUL

    • schema perfecţionismului constă în sentimentul exprimat prin lozinca „trebuie să fii perfect”;
    • rădăcina acestei scheme este nevoia de a dobândi iubirea celor din jur prin rezultate de excepţie;
    • ea naşte aşteptări foarte mari, nerealiste de la sine şi de la cei din jur;
    • această schemă face ca viaţa să fie lipsită de orice bucurie;
    • lentilele deformate ale perfecţionismului urmăresc orice defect sau eroare minoră pentru care critică şi se autocritică şi îşi reproşează fără milă;
  • Sentimentele:
  • îngrijorare de a nu fi capabil sau nu a avea timp să faci ceea ce ţi-ai propus;
  • sentimentul constant că trebuie să faci mai mult şi mai bine;
  • nerăbdare şi iritare la suprafaţă;
  • tristeţe şi melancolie în adânc;
  • Comportamente posibile:
  • dependenţa de muncă în detrimentul vieţii personale, sănătăţii, relaţiilor şi a capacităţii de a se bucura de viaţă;
  • preocuparea excesivă în privinţa aspectului fizic, al statutului social şi a calităţii şi cantităţii bunurilor dobândite;
  • impunerea celor din jur a standardelor extrem de ridicate pe care le respectă ei înşişi.
  • Căi de vindecare:
  • conştientizarea şi demontarea tiparelor de gândire deformată;
  • renunţarea la autocritică şi reproşuri;
  • coborârea standardelor la nivelul puterilor reale;
  • descoperirea bucuriilor simple ale vieţii.

10.ÎNDREPTĂŢIREA

  • este un tipar emoţional care se concentrează pe neacceptarea limitelor existente în viaţă;
  • cei care au această schemă se simt atât de speciali încât se cred îndreptăţiţi să aibă tot ce vor;
  • rădăcina se poate afla în:
  • răsfăţul din copilărie,
  • în atitudinea prea exigentă a părinţilor care şi-au condiţionat iubirea de calităţile copilului,
  • lipsa de atenţie, afecţiune sau bunuri materiale suferită în copilărie.
  • Îndreptăţirea apare ca reacţie la nedreptatea din copilărie
  • Sentimente:
  • vanitate,
  • orgoliu,
  • lipsa de compasiune,
  • falsa mândrie peste un sentiment de inferioritate;
  • iritarea în faţa refuzurilor.
  • Comportamente posibile:
  • lipsa de disciplină;
  • satisfacerea primelor impulsuri şi a dorinţelor indiferent de consecinţe;
  • stil de viaţă haotic;
  • neglijarea curăţeniei şi a ordinii în locuinţă;
  • nepăsarea faţă de efectele negative ale acestei scheme asupra celorlalţi;
  • Căi de vindecare:
  • conştientizarea sentimentelor profunde care motivează schema;
  • conştientizarea impactului negativ asupra celor din jur;
  • asumarea responsabilităţii pentru obligaţii;
  • conştientizarea impulsurilor şi neascultarea lor.


Notă


Să nu ne temem să ne identificăm Schemele chiar dacă nu „avem încredere în psihologi” şi nici nu voim să „ne vindecăm rănile sufleteşti prin psihoterapie” (citat dintr-o observaţie critică). O suferinţă numită, chiar şi în termeni convenţionali, devine o suferinţă asumată. Negarea, piedica cea mai mare în calea vindecării noastre sufleteşti, a fost biruită. Aici începe libertatea conştientă de a alege calea de vindecare dorită. Curaj! (M. Siluana)

(Material preluat integral de aici)












2

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu