Alcătuiesc acest blog din dorința de a veni în ajutorul celor care doresc să se elibereze de o povară ce le apasă viața și le întunecă ori împiedică bucuria. Este o culegere de materiale pe care le-am întâlnit și folosit în viața mea și pot da mărturie de utilitatea lor. Voi începe cu Seminarul Iertării, alcătuit și aplicat de maica Siluana Vlad și maicile de la Centrul ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, cel cu care am început eu însămi această lucrare și prin care Domnul m-a călăuzit inițial. Acesta a fost un punct esențial pe o cale minunată, care se desfășoară prin Harul lui Dumnezeu spre slava Lui și spre împlinirea faptelor mai înainte zidite de Domnul ca să umblu întru ele (Efeseni 2,10)

De ce nu putem ierta?

Unul dintre motive este acela că nu prea înțelegem ce este iertarea și cum lucrează ea. Credem că știm, dar nu știm.
Cei mai mulți dintre noi credem că dacă îi iertăm pe cei ce ne-au ofensat, ei vor scăpa într-un fel nepedepsiți și vor trăi bucuroși mai departe în vreme ce noi suferim în urma faptelor lor. De asemenea, putem crede că iertând, trebuie să fim din nou prieteni, sau să reluăm o relație încheiată. Când Dumnezeu poruncește să îi iertăm pe cei ce ne-au greșit nu ne zice să avem încredere în cei ce ne-au trădat încrederea sau să-i plăcem pe cei ce ne-au rănit.
Primul pas în înțelegerea iertării e să învățăm ce e și ce nu e iertarea.
Următorul pas e să ne dăm voie să ne eliberăm de amărăciune.


  • Iertarea nu este a-l considera pe celălalt nevinovat. Putem și avem nevoie să admitem că celălalt este responsabil de acțiunea sau inacțiunea lui.
  • Iertarea înseamnă a-L lăsa pe Dumnezeu să aibă grijă de dreptatea noastră. Refuzând să-L lăsăm a ne face dreptate, Îi spunem lui Dumnezeu că nu avem încredere în El în lucrurile care contează.
  • Iertarea nu înseamnă să-l lăsăm pe ofensator să ne facă rău din nou. Nu trebuie să tolerăm, nici să ne lăsăm nerespectați ori abuzați.
  • Iertarea nu înseamnă că trebuie să ne întoarcem la rolul de victimă. A ierta nu înseamnă a spune ”ce mi-ai făcut e ok, mai fă!” Nici nu se referă la a ne complace în rolul de martir, perpetuând situațiile în care cădem victime.
  • Iertarea nu e totuna cu împăcarea. Putem ierta pe cineva chiar dacă nu mai reluăm relația vreodată.
  • Iertarea e un proces, nu un eveniment. Poate dura o vreme până când sentimentele noastre se vindecă mai înainte de a ierta. Cât de repede putem, ar trebui să decidem să iertăm, dar probabil că nu se va întâmpla imediat după un divorț tragic spre exemplu. E normal să fie așa.
  • E nevoie să iertăm de fiecare dată. Dacă ne găsim constant în situația de a fi necesar să iertăm, poate e nevoie să observăm ce fel de relație avem cu acea persoană de ajungem să fim răniți, atacați sau abuzați încontinuu.
  • A ierta nu înseamnă să negi realitatea sau să ignori ofense repetate. Unii oameni au în mod obișnuit atitudine răutăcioasă, apatică sau iresponsabilă. Poate că nu se vor schimba niciodată. Avem nevoie să schimbăm felul în care ne raportăm la ei și să nu mai așteptăm ca ei să fie diferiți.
  • Iertarea nu se bazează pe acțiunile altora, ci pe propria noastră atitudine. Oamenii vor continua să ne rănească de-a lungul vieții. Putem sau să ne blocăm în furie, sau să începem a ne îndrepta mintea către iubirea lui Dumnezeu, știind și având încredere în bine.
  • Chiar dacă nu le pare rău, tot e nevoie să iertăm. Chiar și dacă nu-și cer iertare, tot e nevoie să iertăm. 
  • Nu e nevoie să le spunem celorlalți că i-am iertat. Atunci când îi spunem cuiva că l-am iertat deși el nu și-a cerut iertare, poate fi o manipulare pentru a-l face să se simtă vinovat. Poate fi, de asemenea, o formă de mândrie.
  • Prin neiertare uneori putem căuta să deținem puterea. Ne putem simți puternici atunci când cel ce ne-a ofensat își cere iertare și doar noi o putem acorda. Și se poate să ne fie frică că am putea reveni la poziția de victimă neputincioasă dacă iertăm.
  • S-ar putea să fie de iertat mai multe decât divorțul. Unele probleme post-divorț relativ la bani, copii și planificări pot duce la nevoia de a ierta din nou și de a cere noi înșine iertare de la celălalt.
  • Uneori s-ar putea să iertăm prea ușor, pentru a evita durerea și a manipula situația. Iertarea eliberează durerea și ne dezleagă din atenția către celălalt. Deseori, în caz de divorț se întâmplă a dori să grăbești iertarea ca să nu te mai doară. E nevoie de atenție, să nu ”trecem peste”, evitând durerea, deoarece această atitudine întârzie procesul de vindecare.
  • S-ar putea să ne aruncăm într-o iertare falsă, mai înainte de a fi pregătiți să iertăm. Atunci când iertăm pentru că ne simțim obligați, ori când iertăm pentru ca alții să ne placă, să ne accepte sau să nu gândească rău de noi, aceasta nu e iertare adevărată. Avem nevoie să ne dăm permisiunea de a ierta adevărat. Se poate întâmpla ca tot ce putem spune la un moment dat e ”Vreau să te iert, dar încă e prea dureros pentru mine. Lucrez la asta.”
  • A ierta nu înseamnă a uita. E normal ca amintirile să ne urmărească în viitor. Atunci când apar gânduri referitoare la trecut, important este ce facem cu ele. Atunci când ne surprindem gândindu-ne la ofense trecute putem să ne spunem: ”Mulțumesc, Doamne, că-mi amintești cât de importantă e iertarea”.
  • Iertare pornește cu o decizie la nivel mental. Partea emoțională a iertării este va fi în sfârșit capabilă să dea drumul la resentiment. Vindecarea emoțională poate să apară sau nu imediat după ce iertăm.

Articol de Rose Smith, ”A Woman's Guide to Healing the Heartbreak of Divorce”, preluat de aici. Traducere și adaptare Cristina Sturzu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu